Facebook și-a schimbat look-ul

Probabil aţi văzut de dimineaţă faptul că Facebook nu mai arată așa cum ne obișnuisem. Ei bine, schimbările nu-s majore, dar cei de la Facebook spun că design-ul ceva mai simplu va aduce utilizatorilor o nouă experienţă. Schimbările se fac atât pe mobil cât și pe aplicaţia de web. Haideţi să vedem ce s-a schimbat:

În primul rând, previzualizarea fotografiei de profil nu mai este pătrată, acum seamănă mai mult cu cea de pe Instagram, aceasta fiind rotundă.

După cum puteţi observa, și butoanele de Like, Comment și Share s-au schimbat. Da, și acestea aduc mai degrabă a imaginea Instagram, dar având în vedere că sunt în același grup, nu ne supărăm prea tare.

Atunci când un utilizator adaugă o poză nouă, lucrurile se vor schimba puţin, nu radical însă. Încadrarea va fi puţin diferită, comentariile se vor vedea într-un  cadru având colţurile rotunjite, iar like-urile sau reacţiile sunt  mai mari și mai vizibile.

De asemenea, ”stories” vor fi disponibile și pe aplicaţia web.

Reacţiile la comentarii se vor afișa diferit, iar locul unde îţi poţi scrie comentariul va fi și el afișat altfel.  Dacă îţi faci update la app, cel mai probabil poţi testa deja noul look, modificările fiind lansate treptat în variantele locale de Facebook din întreaga lume.

 

Next
Comentarii
Se incarca ...
Inchide